Stema alb negrux

AVIZ

referitor la propunerea legislativă pentru completarea art.112

din Legea educației naționale nr.1/2011

 

 

Analizând propunerea legislativă pentru completarea art.112 din Legea educației naționale nr.1/2011, transmisă de Secretarul General al Camerei Deputaților cu adresa nr.Plx129/22.03.2021 și înregistrată la Consiliul Legislativ cu nr.D184/23.03.2021,

 

CONSILIUL  LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observații și propuneri :

1. Propunerea legislativă are, în fapt, ca obiect de reglementare modificarea și completarea art.112 din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în sensul asigurării cadrului legal ca în situația în care după 3 ani calendaristici de la închiderea unei școli, perioadă în care nu s-a desfășurat niciun fel de activitate educațională, destinația bazei materiale respectivei unități de învățământ preuniversitar de stat să se poată schimba fără avizul conform al ministrului educației, numai în baza unei hotărâri de consiliu local din unitatea administrativ-teritorială în cauză, urmând ca, în cazul în care vor exista din nou elevi pentru reluarea activității educaționale, tot consiliul local să fie obligat să reamenajeze respectivul imobil în acest scop.

Prin conținutul său normativ, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, fiind incidente prevederile art.73 alin.(3) lit.n) din Constituția României, republicată, iar în aplicarea prevederilor art.75 alin.(1) din Legea fundamentală, prima Cameră sesizată este Camera Deputaților.

Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se poate pronunța asupra oportunității soluției legislative preconizate.

2.  La titlu, acesta va avea următoarea formulare:

„Lege pentru modificarea și completarea art.112 din Legea educației naționale nr.1/2011”.

3. Din considerente de tehnică legislativă, propunem ca proiectul să fie structurat pe două articole romane, astfel că articolul unic va deveni art.I, cu următoarea parte introductivă:

„Art.I. - Articolul 112 din Legea educației naționale nr.1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,  nr.18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:”.

4. La pct.1, partea dispozitivă va avea următoarea formulare:

„1.Alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:”.

(se va reda textul propus)

5. Referitor la pct.2, recomandăm inițiatorilor reanalizarea introducerii normei respective, prin care se elimină Ministerul Educației din procedura de schimbare a destinației bazei materiale a instituțiilor și unităților de învățământ preuniversitar de stat, după primii trei ani calendaristici de la întreruperea activității educaționale, având în vedere că, potrivit art.112 alin.(61) din Legea educației naționale nr.1/2001, avizul ministrului educației se emite cu celeritate, în termen de 30 de zile, iar în cazul expirării termenului respectiv avizul se consideră emis în mod tacit. Potrivit legislației în vigoare, procedura de schimbare a destinației bazei materiale a instituțiilor de învățământ de stat este reglementată într-o manieră clară și transparentă, asigurând cadrul legal pentru accesul elevilor la instituțiile și unitățile de învățământ preuniversitar de stat din cadrul comunităților locale unde își au domiciliul sau reședința.

6. Referitor la pct.2 și 3, acestea urmează a fi comasate într-un singur punct, pct.2, cu următoarea parte dispozitivă:

„2. După alineatul (61), se introduc două noi alineate, alin. (62) și (63), cu următorul cuprins:”.

(se vor reda textele propuse­)

Pe cale de consecință, partea dispozitivă a pct.3 se elimină.

7. Având în vedere intervențiile legislative preconizate prin prezenta propunere, dar și cele deja suferite până în prezent de Legea nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, este necesară inserarea unui articol, art.II,  care să dispună republicarea, cu următorul conținut:

„Art.II. - Legea educației naționale nr.1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare”.

 

 

PREȘEDINTE

 

Florin IORDACHE

 

București

Nr.